După cum menționam în articolele noastre precedente cu cele mai bune vinuri românești bune sub 50 de lei și cramele vizitate pe Drumul Vinului din Podgoria Dealu Mare, suntem mari iubitori ai licorii lui Bachus și dorim să promovăm consumul de vinuri românești, astfel, ne-am …
După cum bine știți, 2020 este un an compromis din multe puncte de vedere, inclusiv al călătoriilor. Astfel, pentru că toamna (perioada de grație a viilor) și-a făcut apariția, noi ne-am gândit să va sugerăm o mică escapadă aproape de București, pe Drumul Vinului din …
Fiind pasionați și mari băutori de vin, am decis să alcătuim o listă cu cele mai bune vinuri românesti sub 50 de lei pe care noi le-am încercat și ne-au impresionat. Le puteți găsi aici.
România s-a situat în 2018 pe locul 13 mondial, respectiv 6 în Uniunea Europeană, din punct de vedere al producției de vin.
Orice consumator de vin românesc poate confirma creșterea calității vinului produs în țară noastră de la an la an și de aceea, vă recomandăm să susțineți această industrie prin consumul de vin românesc.
Așadar, să nu pierdem timpul, vă prezentăm lista noastră de vinuri, pe care noi le considerăm “middle level”.
Vinuri rose
Caii de la Letea (Ediție limitată) – Crama Sarica Niculițel – 2019
Sursă imagine: emag.ro
Acest vin excelent a fost realizat dintr-un cupaj de Fetească Neagră, Pinot Noir și Syrah, obținut din strugurii culeși în podgoria Sarica Niculițel, Dobrogea.
Are o aciditate plăcută, regăsim arome elegante de fructe roșii de pădure (zmeură, capșune, fragi), completate cu note de petale de trandafir și dulcețuri.
Cu singuranță rose-ul nostru preferat și unul dintre cele mai bune vinuri produse în România.
Terra Romana – Crama S.E.R.V.E – 2019
Sursă imagine: finestore.ro
Un rose cu un caracter aparte, născut dintr-un cupaj de Merlot și Fetească Neagră, Terra Romana este perfect pentru serile de vară.
Are o culoare roz-somon, putând fi simțite arome de caprifoi, trandafir și piersică albă.
Poate fi savurat de minune alături de mezeluri uscate, fructe de mare, brânzeturi proaspete sau carne albă.
Liliac – Crama Liliac – 2019
Sursă imagine: emag.ro
Liliac Rose este un vin elegant cu o culoare roz-pal, produs în Lechința, zona Transilvaniei. Un vin special, obținut din soiul Pinot Noir, prezintă note de fructe de pădure și citrice.
Cu un echilibru între textură și aciditate, este ideal pentru nopțile de vară, acompaniat de platouri de brânzeturi, fructe de mare și peștele la grătar.
Lacerta – Crama LacertA – 2019
Sursă imagine: finestore.ro
Cu un grad ridicat de alcool (14%), Liliac Rose oferă un buchet floral, parfumat și fructat cu note de rodii și coacăz, parfumat pe fundal de căpșunile sălbatice și indiciile florale de violet.
Recomandăm să fie servit la o temperatura de 8-10 grade Celsius, alături de brânzeturi sau fructe de mare.
Alira – Crama Alira – 2018/19
Sursă imagine: vinexpert.ro
Rose-ul cel mai consumat de noi și, probabil, unul dintre cele mai bune vinuri sub 50 de lei din România, iese în evidență prin notele sale de trandafiri, căpșuni și grapefruit.
Are o aciditate și mineralitate vioaie, putând fi servit alături de cărnuri mai slabe, dar și paste în sos roșu.
Produs din soiul Sauvignon Blanc în domeniul geografic Dealul Mare, Colțul Pietrei deține arome inconfundabile de fructe exotice.
Gustul este predominat de caise și smochine, cu un post-gust cu caracter floral. Merge alături de fructe de mare sau de mâncăruri din bucătăria asiatică.
Caii de la Letea Aligote (Ediție limitată) – Crama Sarica Niculițel – 2019
Sursă imagine: emag.ro
Aligote este un soi mai puțin cunoscut românilor amatori, rezultat prin încrucișarea soiurilor Gouais Blanc și Pinot Noir.
Acesta este mândria podgoriei din Niculițel, fiind câștigător a mai multor premii mondiale și clasat pe site-ul Vivino, în Martie 2019, ca fiind vinul numărul unul.
Prezintă note predominante de măr verde și citrice, dar și note amărui de pelin. Se recomandă a fi consumat cu preparate din pește și fructe de mare. Cu siguranță unul din cele mai bune vinuri albe sub 50 de lei.
Premium Fumé – Crama Budureasca – 2018
Sursă imagine: emag.ro
Budureasca Fumé, produs de către consacrata cramă Budureasca (Dealu Mare), este un vin cu o culoare galben-pai, cu nas de fructe exotice și note de stejar în care predomină un gust proaspăt de vanilie și gutuie proaspătă. Merită asociat cu pește și paste carbonara.
Crâmpoșia, un alt soi mai puțin cunoscut amatorilor, este un soi autohton care a rezistat de pe vremea dacilor până în prezent.
Acest vin are o culoare galben deschis cu discrete reflexii verzi, cu note de pară și măr verde, având un gust vioi și o mineralitate persistentă.
Gramofon Sauvignon Blanc – Crama Gramofon – 2018
Sursă imagine: vinexpert.ro
Gramofon este un Sauvignon Blanc palpitant ce te poate purta într-o călătorie savuroasă de-a lungul notelor tipice de citrice și iarbă verde, pentru ca mai apoi să te surprindă prin arome intens florale si tropicale.
Poate fi acompaniat excelent de preparate pe bază de trufe, care armonizează gustul într-un mod unic.
Vinuri roșii
Red Artisan – Crama Aurelia Vișinescu – 2016
Sursă imagine: emag.ro
Artisan Red, obținut din cupajarea soiurilor Cabernet Sauvignon, Merlot, Fetească Neagră, poartă amprenta și personalitatea creatorului, doamna Aurelia Vișinescu din Dealu Mare.
Vinul are un aspect limpede și cristalin, gustul este unul armonios. Cu o culoare roșie-rubinie, acesta se remarcă prin arome fine de coacăze negre și prune.
Recomandăm să fie servit cu o friptură din carne de miel sau rață.
Terra Romana Fetească Neagră – Crama S.E.R.V.E – 2016
Sursă imagine: finestore.ro
Feteasca Neagră este mândria zonei Dealul Mare fiind cel mai popular soi de struguri românesc. Crama S.E.R.V.E face minuni prin producția vinului Terra Romana din acest soi de struguri, deoarece este un vin tânăr care surprinde prin complexitatea parfumului de fructe de pădure.
În evidență mai ies și aromele plăcute de prune ce sunt însoțite de cele de lemn și cireșe.
Această fetească neagră este, poate, cel mai bun vin roșu (românesc) băut de noi care costă sub 50 de lei.
Issa Pinot Noir – Crama La Salina – 2018
Sursă imagine: finestore.ro
Acest Pinot Noir vinificat în stil classic, are culoarea rubiniului și exprimă arome de vișine, afine coapte și indicii de cafea.
Este produs de crama La Salina în Valea Arieșului, inființantă în anul 2011 de către 2 pasionați de vinuri nobile, crama fiind situată în aproprierea celebrei saline Turda.
Roșu de Silagi – Crama Aramic – 2017
Sursă imagine: vinexpert.ro
Vin produs în satul Silagi din zona Banatului, Roșu de Silagi, mândria cramei Aramic, este un vin roșu al cărui miros este o combinație de fructe negre de pădure, cireșe amare și mure.
Gustul este catilefat, ușor condimentat. Cea mai bună asociere ar fi cu preparatele din vită, oaie sau vânat.
Prince Mircea Cabernet Sauvignon – Crama VINARTE – 2018
Sursă imagine: emag.ro
Prince Mircea (Cabernet, desigur) este un vin aromat și elegant, cu caractereistici de fructe de pădure, prune coapte și ciocolată neagră.
Gustul este puternic și echilibrat, cu o textură densă și un post-gust prelungit. Se poate asocia cu carne roșie, vânat sau brânzeturi măturate.
Notă: Menționăm că aceestă listă a fost alcătuită în funcție de cele mai bune vinuri degustate de către noi unde vom mai adăuga și altele pe parcursul timpului, in funcție de ce noi descoperiri vom face.
Totodată, prețul vinurilor listate de noi pot să difere de la un distribuitor la altul.
We use cookies on our website to give you the most relevant experience by remembering your preferences and repeat visits. By clicking “Accept”, you consent to the use of ALL the cookies.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.