Hmm, oare există persoane care nu iubesc burgerii? Adică, avem diversitate mare la capitolul acesta, vită, pui, miel, halloumi, burgeri vegani și așa mai departe. De aceea, considerând că toți îi iubim și o luăm razna la cuvântul burger, ne-am decis să facem o listă cu locurile unde se mănâncă cei mai buni burgeri din București.
Lista este deschisă și poate fi modificată în funcție de locurile noi pe care le vom mai descoperi.
Switch.eat
Strada Horei, nr. 34, București
Putem spune că este “burger place-ul” nostru preferat, locul unde ne întoarcem de fiecare dată cu drag și unde am încercat pentru prima oară un burger mai inedit, din carne de crocodil.
Aici găsiți o terasă micuță si discretă unde puteți savura unii dintre cei mai buni burgeri pe care noi i-am mâncat în București, alături de un Nenea Iancu nefiltrat, iar în sezonul de rece au o terasă separată care este închisă. (PS: dacă foamea e mare, comandați un Empire State Burger).
Vivo Fusion Food Bar
Calea Floreasca, nr. 246 Parter, București
I-am descoperit în urmă cu câțiva ani, fiind în căutarea unui loc pentru masa de prânz, moment în care am rămas fascinați. Va recomandăm să încercați burgerul Game of Dijon și bineînțeles, unii dintre cei mai buni cartofi pe care i-am mâncat, adică cei cu brânză.
Sunați înainte pentru a face o rezervare, deoarece localul este plin mai tot timpul.
Modelier
Strada Duzilor, nr. 12, București
Burgeri de rață, miel, vegetarieni cu halloumi sau humus. Am prins și din carne de mistreț o dată, de aceea Modelier își merită din plin locul în lista noastră și putem spune cu sinceritate că nici un burger lover nu ar trebui să rateze acest loc.
South Burger
Strada Împăratul Traian, nr. 74
Menționăm că aceștia au 3 localuri deschise în București, iar noi am fost doar la cel din zona Berceni. Localul pare “mai de cartier”, dacă îi putem spune așa, dar burgerii au fost de fiecare excelenți. Foarte gustoși și cu o variatate mare, precum vită, miel, porc, pui, veggie sau chiar și cu creveți.
Hard Rock Cafe
Şoseaua Pavel D. Kiseleff, nr. 32, București
Probabil unul dintre cele mai emblematice locuri cu burgeri din București, cu muzică bună (uneori live), burgeri delicioși, dar și alte preparate americane (geniale!!). Încă un big thumbs up pentru deserturile delicioase și cel mai primitor staff pe care l-am întâlnit.
Ză Lokal
Calea Victoriei, nr. 214, București
Ză Lokal este un alt loc cool unde am mâncat burgeri delicioși și nu numai. Pe lângă burgeri, aceștia au un meniu destul de interesant, unde găsim paste bune, supe, scoici și multe alte dish-uri tasty.
Burger Van Bistro
Strada George Vraca, nr. 4, București
Imposibil să nu fi auzit de ei, mai ales dacă ați trecut vreodată pe la Street Food Festival București, deoarece aceștia sunt printre primele van-uri de burgeri, iar în bistro-ul lor micuț vă așteaptă unii din cei mai buni burgeri din București.
Circus Pub
Bulevardul Lacul Tei, nr. 65, București
Circus Pub este unul dintre veteranii restaurantelor cu burgeri din București și printre cele mai lăudate. Noi am aflat de ei după ce au primit premiul pentru cel mai bun Food Truck în urmă cu câțiva ani.
Localul este aflat pe Bulevardul Lacul Tei, burgerii sunt absoluți delicioși, iar prețurile sunt mai mult decât decente.
OSHO
Bulevardul Primăverii, nr. 19-21, București
Un local ceva mai scump, unde atracția principală sunt fripturile din carne de vită, care mai de care super fancy, dar aici găsim și niște burgeri pe măsură.
Calitatea este excelentă, chiar merită să încercați dacă sunteți fani al acestui fel de mâncare. Va recomandăm Black Angus Burger și Royal Osho Burger, veți avea o surpriză plăcută.
*Menționăm că de când s-a redeschis Burger King în România, am mâncat destul de des de la ei, pentru că ni se par decenți. Nu îi putem compara cu Switch.eat sau OSHO, dar se aproprie de multe alte restaurante din punct de vedere al gustului.
Cam atât despre burgeri. Dacă aveți alte preferințe precum pizza, vă invităm să aruncați o privire pe articolul unde găsim cea mai bună pizza din București.
[…] Puteți arunca un ochi și pe cea mai bună pizza sau cei mai buni burgeri din București. […]
[…] Citește și: Unde găsim cea mai bună pizza din București? sau Locurile unde mâncăm cei mai buni burgeri din București […]
[…] și despre burgeri, pizza, restaurante chinezești sau cofetării din […]